Privesc domol spre orizonturi depărtate:
Apus şi răsărit se rânduiesc într-una
Dorul meu şi gândul sunt tot mai însetate
Căci nu privim spre ele, scumpo, împreună
Călduţ adie vântul prin gingaşele-ţi plete
Şi-ţi mângâie auzul, când vuietu-i răsună,
N-ar fi atât de calde, şi-ar fi aceeaşi sete,
De n-am şti aste clipe, scumpo, împreună
Privim în braţe calde spre lacul, ce agale
Pe valurile-i scurte păsări şi pui adună,
Şi n-ar fi aste vremuri, ca-n visurile tale,
De nu ar fi trăite, scumpo, împreună
Aleea e pustie şi nori spre ea coboară
Şi lacrimile ploii drag dansul ni-l îndrumă,
N-ar exista momente, ce lumea nici visară,
De nu le făurirăm, scumpo, împreună
Ce sus eram odată, sub noi ... o lume-ntreagă
Pe strada luminată, doar noi trăind minunea,
Şi n-ar fi fericirea nicicând la fel de dragă
De n-am fi căutat-o, scumpo, împreună




Păreri la cald: