în 
Chiar dacă totul doare. Se poate. Şi chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj şi cad ca mort. Şi plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele, ... nu mă omor. Şi încă sper, speranţa moare ultima. Şi amintirile mă dor. Ajut, şi ajutat mă vreau în viitor. La bătrâneţe oare rănile mai dor? Şi la durere fizică voi rezista, dar oare ce va face inima? Se-alină iar cu lacrima? Şi-mi tremură în mână telefonul şi-aştept ... nimic! nu-i momentan odorul. Aştept ... că aşteptarea-i viitorul.
Şi-n cameră se simte un parfum îmbietor, şi amintirile mă năvălesc uşor. Şi-o lacrimă îmi udă-ncet obrazul. Cu amintiri îmi şterg acum necazul şi-aştept speranţa să-mi alunge vraja.
Nu vă speriaţi nu am înnebunit! Sunt acelaşi eu cu răbufniri. Din când în când. Doar d-asta e blog.
Ce frumos!! Am oftat cand am citit, si eu am multe momente din astea!!!
Fiecare avem, dar prea putini le spun sau le arata.
In brate sa'l strangi iti doresti nencetat
Sa-i simti sufletul bland,sa il aperi tu speri
Cand durerea-l apasa si nopatea s-a lasat
Te intrebi daca-i bine sau daca-i e frig,
Se gandeste la tine, sau la ce s-a-ntamplat
La cati pasti va despart,iara doru-i aprig
Cand tu nu poti sa-l uiti,nici el nu te-a uitat
Foarte bine spus. Dar oare asa e?
Usor, usor, durerea o sa faca parte din viata ta. Nu o sa mai stai foarte des sa te gandesti la ce te doare. Deja, ea, iti este un sentiment cunoscut. Inveti sa traiesti cu ea. Dupa clipele de agonie, durerea se instaleaza in sufletul tau. Mai mica, din ce in ce mai mica, asteptand la panda pana data viitoare. E al dracului de prost sa stii ca ea e acolo si te rontaie pe interior. Eu am invatat sa o ignor. Nu-mi iese intotdeauna, dar ma chinui sa fac abstractie de ea.
Agonie, extaz ... nu-mi mai dau seama exact prin ce trec. Sentimentele sunt bulvesate complet. E greu sa-mi dau seama cum si ce fel. Dar toate au un sfarsit.