Rose si lumea cartilor

“A doua zi un sunet groaznic o trezeste pe Rose, era sunetul unui ceas antic cu pendul ce se afla deasupra patului, speriata se trezete repede, era 8:45 dimineata, ciufulita toata se uita langa ea, Matt nu era, pe masa avea un biletel “Buna dimineata Rose! Sunt plecat, vorbim diseara”. Sta si se gandeste un pic ce-o sa faca, stia ca trebuie sa-si gaseasca de munca, se imbraca repede, isi ia rucsacul si se duce sa-si cumpere ziarul, la anunturi de locuri de munca nu erau decat “Caut fete pentru videochat, caut brutareasa, caut fata in casa, si la sfarsit cautam vanzatoare la anticariat” noteaza repede numarul si suna, cel de la capatul firului ii spune adresa, Rose ia un tramvai si se indreapta spre locatie. Ajunsa in fata unei case vechi, nationalizata, se uita asa … pierdut inainte sa intre, locul avea un iz de vechi si inca de la intrare te coplesea frumusetea gradinii verzi, plina de flori si copaci, pe alocuri umbra lor te racorea de caldura verii, cu pasi timizi ajunge intr-un final la usa, bate usor, si deodata o voce de batran se aude “-Intrati domnisoara”, “-Buna ziua, -Buna ziua, -Sunt fata de la telefon, am venit pentru interviu, imi caut un loc de munca, -Da, dar nu sunteti cam tanara sa munciti? –Nu, de ce as fi? Consider ca am varsta necesara sa muncesc. – Dar experienta aveti? –Nu…din pacate nu am, dar pot invata!” Sta batranul pe ganduri si ii spune lui Rose, “- Bine! Esti angajata, de astazi o sa trebuiasca sa vii aici in fiecare zi mai putin duminica si o sa te ocupi de vanzarea cartilor, clienti multi nu avem deci nu o sa fie mare osteneala, speram sa te descurci.”

Rose incepe sa-si caute de treaba, cartile nu prea erau aranjate, erau acoperite de praf, si puse de-a valma nici nu prea reuseai sa le distingi unele de altele, le da jos una cate una si incepe sa le stearga de praf, de sub praful gros se aratau nume interesante de carti, una mai ciudata decat alta, care parca te imbiau sa citesti.

Reuseste sa aseze o buna parte din ele si decide sa ia o pauza, se aseaza pe un scaunel si vede jos aruncata sub raft o carte maron, cu copertile indoite si cam subtire, se apleaca si o ia in mana, era cu spatele, nimic interesant, o intoarce, “Vis de vara, toamna lina”, interesant, cartea avea vreo 200 de pagini, nu era mare, si clientii nu veneau, munca era pe terminate, se aseaza jos langa scaun si deschide cartea “….Trebuie sa recunosc ca Iulia isi fracuse o intrare de zile mari in viata mea “ asa incepea cartea, si incepe Rose sa citeasca rand cu rand, inceputul era cam bizar insa cum citeai parca intreaga carte te cuprindea in paginile ei si iti tinea mintea prizoniera acolo pana la ultima pagina.

Rose era fascinata, citea cu o sete in privire, si pagina cu pagina savura cartea, cate un zambet i se citea pe fata, uneori era incruntata, se facuse una cu personajul, se regasea in el, macar atat putea sa faca, o carte si un desen la miezul noptii erau lucrurile care o faceau fericita.

Trecusera vreo 4 ore, incepuse sa se intunece de-acum iar Rose era spre ultimele pagini ale cartii, abia astepta sa termine insa nu vroia sa piarda niciun detaliu care i-ar putea strica povestea, era ca un copil ce se bucura de jucariie sale.

Singura pe lume, cartea era singura ei alinare, pentru ca in carti putea sa fie cine vrea, putea sa aiba familia mult dorita, iubitul pe care il astepta mereu, in carti ea era o eroina fericita ce traia intr-o lume altfel, cartea era singurul mijloc prin care ea evada de lume si se refugia pentru un oarecare timp.

Carti…carti…si iar carti, cine mai citeste carti in ziua de astazi? Insa ea citea, ea era altfel, nu urmarea programele de la televizor ci prefera sa citeasca, uneori nu avea banii necesari pentru a-si cumpara cate carti vroia intrucat un roman consacrat cu mai multe volume, cartonat si de colectie costa destul de mult iar banii ei erau limitati, asa ca un anticariat era perfect pentru asa ceva.

Ajunge la ultima pagina “ –Te iubesc, dragostea mea, i-am soptit usor la ureche in ritmul egal al rotilor de tren, Cred ca soapta mea o trezise pe Eva. Te iubesc, te iubesc, te iubesc…Cercul se inchisese. Si-atat!” acestea erau ultimele cuvinte, Rose inchide incet cartea si pe fata incep sa i se zareasca cateva lacrimi, ea era mai sensibila, plangea de la orice, pana si de la o “banala” carte, ar spune unii, insa pentru ea era mult mai mult, uneori o coplesea singuratatea si citind mai uita cine este, uita ca nu are pe nimeni si ca lumea asta parca nu a fost facuta pentru ea.

Odata ce inchidea cartea se intrista, stia ca trebuia sa revina la realitatea de zi cu zi, la viata ei de care nu putea sa fuga, trebuia sa fie Rose si-atat, de multe ori si zambetul care i se zarea mai mereu pe fata nu putea rezista tristetii si gandurilor care o copleseau.

Se uita la ceas, era 22:30 , batranul deja plecase, cred ca ii spusese ei sa inchida magazinul dar cum ea era distrasa de carte nu auzise, inchide magazinul si porneste spre casa lui Matt, era un pic trista….”- Unde ma duc acum? Nici casa mea macar n-o am…Locul meu unde sa ma refugiez, sunt prizoniera in lumea asta multa”

Fuge sa prinda ultimul tramvai, si intr-un final ajunge la Matt, descuie usa si o voce din umbra se aude “- Rose tu esti? – Da…eu sunt , - Unde ai fost??? M-am gandit ca ai plecat si ca nu te mai intorci, - Pai stii, am fost…” Va continua.

Morala: In lumea in care traim oamenii nu mai citesc, in loc de o carte prefera sa citeasca un referat de pe internet, cartile nu trebuie privite ca antichitati si lucruri de demult uitate, o carte buna pentru cateva ore pe zi te transforma, macar te ajuta sa evadezi putin din realitatea de zi cu zi si te relaxeaza,  incercati si voi, va recomand cu drag!