Picături din viaţa mea

Da, de duminica asta, în fiecare duminică o să aveţi parte de câte un episod din viaţa mea. Asta nu înseamnă că sunteţi toţi interesaţi, dar aşa simt eu că trebuie să fac. De ce? Pentru că nu este deloc umilitoare şi nu vreau să mă ascund după nu ştiu ce imagine de mare blogger. Nu sunt şi nu voi fi. Ăsta este un jurnal şi aşa va rămâne. Dacă pot scoate bani din el bine, dacă nu am proiecte şi voi mai avea. De ce imaginea de alături? Pentru că asta făceam în clasa I-a.

Dar să începem povestirea clasei I. Era în toamna anului 1993, aveam 6 şi 10 luni, am început cu o domnişoară învăţătoare foarte de treabă şi căreia îi mulţumesc din suflet pentru că m-a învăţat tot ce ştiu. Eram un copil model sau asta trebuia să arăt că sunt, înalt pentru vârsta mea şi plinuţ, aşa am fost dintotdeauna. De ce model? Pentru că mama avea şi are în sat un statut. Este educatoare. Tata lucra la un abator din localitatea vecină împreună cu majoritatea satenilor, până în 1994 când s-a desfiinţat. Meseria de bază: frigotehnist.

Eram clasa I şi nu aveam voie să fac mai nimic ieşit din comun, toţi o cunoşteau pe mama şi până să ajung acasă de la şcoală mama afla, la fel şi tata şi îmi luam bătaie. Da, bătaie şi nu am murit, nu sunt handicapat, nu sunt retardat mintal. Am învăţat, cât de cât şi aveam concurenţă. Şi acum îmi aduc aminte de colegii din clasa I, între ei se număra şi unul care venise de la Bucureşti să stea la bunici, părinţii lui lucrau şi nu aveau timp de el.

De fiecare dată când plecam de la şcoală, un drum de vreun kilometru care îl parcurgeam de obicei în cam 10-15 minute singur, dimineaţa, îl făceam într-un timp dublu cu colegii mei. Vorbeam despre o grămadă de lucruri, jucării, desene şi FOTBAL.

În clasa I am fost cuminte şi când am terminat anul şcolar de 4 trimestre am primit premiul II şi recompensa vreo 2 cărţi. Dar îmi era ciudă pe cel care luase premiul I, eram prieteni buni şi el avea şi coroniţă. Părinţii mi-au luat atunci primul meu ceas de mână. Era un Casio, electronic care avea şi alarmă. Vă daţi seama ce încântat eram? Eram singurul din clasă care avea ceas electronic cu alarmă.

Aveam 7 ani, nu ştiam cum stă treabă cu CAP-ul, cu pensiile cu pământul. Nu ştiam cum e cu serviciul. Ştiam doar că tata aducea în fiecare seară de la abator cârnaţi, salam, ciorbă şi resturi pentru porci, dar s-a oprit într-o zi şi nu a mai adus nimic, nici măcar nu mai pleca de acasă. Atunci am făcut o poznă mare cât mine la vremea aia. Şi-acum e grav ce am făcut. Mie îmi plăcea să mă joc cu focul şi am dat foc la şira de coceni de la o vecină care avea grijă de noi când eram mici îi spuneam şi îi spunem bunica. Mi-am luat o bătaie destul de gravă şi pedeapsa maximă. Fără TV.

Cea mai mare bucurie era când venea unchiul de la Căzăneşti să ne ia la el să ne jucăm cu verişorii noştri. Ei aveau mai multe jucării ca noi şi era altfel. Nimeni nu ne certa dacă făceam vreo poznă.

La 7 ani am aflat că Moş Gerilă era de fapt Moş Crăciun şi l-am văzut pentru prima oară în viaţă mea. Eram super încântat. Vărul meu şi frate-miu au început să plângă când l-au văzut, iar eu m-am blocat complet.

Articole asemănătoare:

• Picături din viaţa mea – 2
• Picături din viaţa mea – 3
• Picături din viaţa mea – 5
• Picături din viaţa mea – 11
• Picături din viaţa mea – 8
• Picături din viaţa mea – 10
• Picături din viaţa mea – 7
• A fost odata, ca niciodata …