Picături din viaţa mea - 11

Bătaia e ruptă din Rai - asta spune o vorbă românească. Câteva picături din viaţa mea au fost presărate şi cu astfel de episoade dar nu regret nimic, pentru că unele m-au îndreptat, altele le-am luat din cauza prietenilor şi au avut scop pur curativ, să-i spunem aşa. O să vă povestesc una din cele mai straşnice bătăi pe care le-am luat, nicidecum cea mai cea. Se făcea că doar ce terminasem ciclul gimnazial şi trebuia să mergem la înscrierea computerizată. Zis şi făcut. Acasă, preotul satului, tata şi mama stăteau de ceva zile la sfaturi.]

Ziua fatidică. Completarea cererilor. Preotul satului deja îi băgase tatei în cap că eu aş fi bun de preot. Eu, nu şi nu. Fac informatică, îmi plac calculatoarele, fac informatică. Tata tăcea, mama la fel. Hai la şcoală să treci seminarul teologic primul pe foaie. Nu merg şi nu merg. Stau acasă şi mă duc cu vacile lu' mamaie la câmp decât să fac seminarul. Şi m-a luat de o mână, târându-mă vreo 20 de metri. Nu v-am spus însă că în clasa a VIII-a măsuram aproximativ 1,75 şi cântăream undeva la 80 de kilograme. Văzând că nu se înţelege cu mine m-a luat tata la palme, eu urlam şi plângeam că nu merg, vecinii toţi erau la stradă să vadă grozăvia. Mă faci de râs copile, nu te duc nicăieri dacă nu intri la seminar. Mama, miloasă din fire sărise în apărarea mea. Însă nu te înţelegi cu tata dacă are un fix. Mama plecase înainte la şcoală. Tata încă trăgea de mine. Într-un final, a zis-o: Te las să te înscrii unde vrei tu, numai hai la şcoală. Până la şcoală aveam de mers cam 1 kilometru. Bun, eu înainte tata în urmă. Până la şcoală mi-am luat câteva palme peste cap, pentru că nu mă puteam opri din plâns.

La şcoală, directorul, dirigintele, cea mai severă profesoară (cea de matematică), profesoara de limbă străină + o grămadă de alţi copii cu părinţii şi preotul satului care-şi freca mâinile. Acolo fiecare intram să completăm o fişă, pe care bineînţeles nu am completat-o eu ci mama. În clasa unde completam fişele, directorul şi dirigintele, mama şi tata. Şi urmează întrebarea: Unde vrei să te înscrii prima dată? Dirigintele ştia de pasiunea mea şi mă susţinea, directorul - comunist din fire, ţinea cu tata. Vreau la informatică la Mihai Viteazul (liceul cu cea mai bună cotă din judeţ). Bun, dar ştii, ultima medie a fost de 9 şi ceva ... tu ai 8,75 ... nu prea sunt şanse, mai bine ai opta pentru alt liceu sau altă specializare. Tata: Da, la Seminarul Teologic şi punct. Directorul, ştiţi că aveţi dreptate, să vină şi preotul să-i explice. Şi tata completa fişa. Eu iarăşi începusem să plâng şi am încercat să şi fug însă m-a prins fix la uşă şi mi-am luat-o tare de data asta. Vreo 2 minute de palme încontinuu până a sărit dirigintele să ne despartă. Domnule, nu suntem animale, nu ne facem legea cu pumnul, în primul rând copilul are dreptul să aleagă. El a muncit pentru nota asta. Să aleagă, dar eu nu-l ţin la oraş pentru prostiile din creierul lui, asta nu-i meserie, nu face nimic cu ea. Unde se angajează? Şi dă-i muncă de lămurire cu tata.

Într-un final, preotul a cedat şi a zis, dacă nu îl trage inima, nu are rost totuşi. Mai bine nu-i impunem că altfel cine ştie, rămâne repetent sau corigent că văd  este încăpăţânat.

Bine, fie s-aleagă ce vrea, dar să nu se întoarcă la mine peste 4 ani să-mi zică că nu are de muncă că nu-ş ce-i fac. OK, zis şi făcut. Mama mi-a completat foaia, eu îmi oblojeam rănile, profesorii şi copii de-afară erau toţi cu sufletul la gură să vadă ce am făcut. Fără comentarii am ieşit şi am mers spăşit acasă. Acasă alte comentarii, pe tema alegerii făcute, unde stau dacă intru, cutare şi cutare.

A venit şi ziua când am fost anunţat că am intrat la cel de-al doilea liceu pe judeţ la profilul mate-info. Fericirea se putea citi uşor pe chipul meu, pentru că opţiunea de sub mate-info era fix: SEMINARUL TEOLOGIC. Bineînţeles că şi pe chipul tatei se putea citi o urmă de fericire, totuşi băiatul lui a ajuns la cel de-al doilea liceu din judeţ. Şi uite aşa s-a dat în cinstea mea o petrecere cu toate rudele. Şi-atunci tata a dat uitării acest episod. Eu îmi amintesc însă cu exactitate ceea ce s-a petrecut acum fix 10 ani.

Culmea este că de fiecare dată când am luat câte o bătaie nemeritată, cum este şi cazul de mai sus, acum după ce a trecut atâta timp, tot nu am curajul să merg şi să-i spun, ştii tată când m-ai bătut să nu fac aia şi uite ce am ajuns. De ce? Pentru că i-am reproşat odată şi mi-a zis, Dar dacă făceai ca mine, ajungeai ca x sau ca y. Aşa că ia aminte ce-ţi spun eu, nu te mai lua după unul şi după altul.