Azi la muncă, mi-a adus Boris aminte de copilărie şi de vremurile când furam vinul şi ţuica din cramă şi îi dădeam mită paznicului din bostană să luăm şi noi 4-5 pepeni. Nu era vorba că nu aveam bostană, dar parcă pepenii din bostana noastră erau mai mici ca ai vecinului. Şi uite aşa dădeam noi la vecinul de pepeni dobrin. Probabil că mulţi vă întrebaţi ce-s ăştia. Ăştia-s nişte pepeni metis cu coajă de un verde închis, uneori neagră – nu bag mână în foc că-s daltonist – cu miezul portocaliu şi seminţele negre. Ce dulci mai erau. Noi, copii proşti de la ţară, ziceam că mâncăm portocale zemoase cu seminţe.

Şi când dădeam de vreun pepene din ăla galben înnecăcios spuneam că e banană şi ce ne mai bucuram că şi noi avem ca în reclamele de la TV banane şi portocale la “botul calului”.

Nu am mai mâncat demult pepene dobrin, nici nu am mai văzut prin zonă. Tot mai mult găseşti din ăştia mari cum sunt şi prin pieţe.