Minciuna are picioare scurte

Aleg mereu doar câte un gând, dar dintr-o mie
Din clipa-n care te-am văzut şi până acum
Şi n-am crezut vreodată c-o să fie
Făptura mea făcută ca praful de pe drum.
Să nu o iei ca vină, doar soarta e aşa
Împrejurările te vor convinge că nu mint
Mai bine ai fugii departe, mai bine ai pleca
Te voi iubi mereu şi să nu fii cu mine, asta simt.
Aşa mă resemnez şi dacă vrei doar du-te
Nu sunt nebun să lupt cu morile de vânt
Ai grijă doar cum fugi, picioarele-s cam scurte
Şi nu pot ţine pasul cu gândul meu bolând.

Mai bine tac şi nu te amăgesc cu vorbe
Şi-ţi dăruiesc ce am mai scump şi mai de preţ
Doar fapta mai rămâne ca fiinţa ta s-aprobe
Precis am să ajung a altora dispreţ.
Mintea să nu ţi-o încarci cu fapte de la mine
Nu pot să-ţi dăruiesc mai mult de dragoste
Am fost doar un amant şi te-ai simţit doar bine
Să nu mă mai iubeşti că sânt o pacoste.
Iar nopţile de vară şi toamnă petrecute
Şi promenade lungi mereu sub clar de lună
Au fost urâte, seci şi mult prea neplăcute
Nici nu mai mi-amintesc chiar te-am ţinut de mână?
Nimic nu se repară, e totul dărâmat
Au fost nişte fantome, o simplă închipuire
Şi paşii pe alei prin parc pe-unde au călcat
Au fost spălaţi de ploi, nu e nici amintire.
Nici frunze n-au fost verzi, nici n-au căzut din pomi
Căci pomii sunt golaşi aşa au fost mereu
Defapt nu sunt alei sunt doar nişte minciuni
N-au fost nici flori de tei şi nici un curcubeu.
Acele simţăminte când buzele te dor
Nu sunt de la săruturi lascive şi prelungi
Nu eşti îndrăgostită doar te-ai lovit şi plângi
Unde să nu mă întrebi, precis habar nu am
Şi ai să zici că-s rău nebinevoitor
Acum mă duc te las, mă duc să sparg un geam
Acasă, da, la mine, cel de la dormitor
Să se aerisească că este parfumat
Mirosul nu mai iese şi nu mai pot dormi
Iar noaptea când adorm în blestematul pat
Am două trei coşmaruri şi multe insomnii
Şi să mă mut am vrut, dar cine a venit
Mi-a spus că e o casă umplută cu păcate
Şi sunt două fantome care s-au aciuit
Şi fac la dragoste... şi sunt şi dezbrăcate
Apoi surpriză mare când chipul mi-au văzut
Cu stânga împrejur şi pas de defilare
Aşa de repede plecat-au şi am vrut
Doar o cafea să bea 'n-ainte de plecare
Atunci aşa surprins de groaza lor fugară
M-am dus ca să mă uit în singura oglindă
O ştii, cea de pe hol, urâtă şi murdară
Când colo ce să vezi să nu te mai surprindă
Era doar o fantomă urâtă şi cam tristă
Avea un zâmbet larg şi-o lacrimă pe faţă
Ţinea ceva într-o mână parcă era batistă
Cu monograma ta şi-o floare plângăreaţă
Şi s-a uitat la mine în ochi m-a şi privit
Am inceput să râd, dar cruce mi-am făcut
Şi când să termin crucea pe faţă m-a plesnit
Când să îi spun ceva şi graiul mi-am pierdut
Mi-a spus atunci aşa că jumătatea lui
Stă undeva şi plânge şi nimeni nu o vede
Să caut şi să fur din patul ei un cui
Apoi să il aduc că nu are ce pierde
Şi cuiul o să-l bată să poată agăţa
Pe celălalt perete jumate de oglindă
Că-n ea se oglindeşte mereu fantoma ta
Să-i poată alina durerea-i suferindă...

Golea Nicolae - Motto: "Nu spune niciodata ca este prea tarziu"11 Noiembrie 2007