Simt, mă cufund. Vorbesc, ascult păreri, mă regăsesc. La tine mă gândesc, mă pierd. Mă pierd în amintiri. Dar amintirile nu sunt. E realitate. Eu încă te iubesc. Nu te urăsc nici măcar puţin. Te iubesc cu aceeaşi pasiune. Adio lume dragă. Visele pun stăpânire pe realitate. Lumea se năruie. Totul se prăbuşeşte în jurul meu, dar de fapt eu sunt cel prăbuşit. Aşteptare. Prietenii încearcă să mă ridice. Moralul meu zace între şinele trenului accelerat care pleacă spre tine. Spre clipele acelea. Dar prietenii încearcă să mă tragă de-acolo. Nu vreau. Rămân. Stau rezemat de stâlpul care era acolo prima dată când te-am luat de mână tremurând. Îl ştii.

Stau şi mă uit lung. Firea mea se pierde. Fantasme. Drogurile pun stăpânire pe o minte deja plină de amintiri frumoase. Degetele mele scriu ultimul mesaj pe telefon. Trenul se-apropie. Cu-aceeaşi emoţie cu care te-am luat de mână fără să-ţi car geanta înaintez către marginea peronului. 1000 de tone forţă pe un trup pe care au pus stăpânire drogurile. De ce? Pentru că sunt slab. Pentru că te iubesc. Acum văd numai alb. Lumea zbiară. Trenul are întârziere. Probabil nu va mai ajunge la tine. Probabil … … … exact ca timpul.

P.S.: Articol programat să apară într-un timp în care trăiesc.

Unul dintre colegii si prietenii mei m-a rugat sa il ajut cu aceste cartuse. Are de vanzare 4 cartuse PG-40, negre sigilate + 1 cartus color CL-41. Toate se potrivesc imprimantelor multifunctionale facute de catre cei de la Canon. Cine este interesat poate gasi relatii la numarul de telefon: 0761138398, 0723084476 – Popii. O sa va ofere un pret sub al celor existent pe piata bineinteles. Doara asa functioneaza treaba cu vanzarile pe-aici.

Cine e interesat il poate contacta la telefon, sau lasand un comentariu aici. Sunt pe graba si nu am mai scris cu diacritice. Rusine, stiu, dar il modific diseara cand ma intorc de la serviciu.

Da, e ziua femeii. O zi pe an în care ele, femeile au nevoie de toată atenţia de pe Pământ. Ele sunt centrul nostru, echilibrul, Ying şi Yang al zilelor noastre. În jurul a două femei se învârte viaţa mea. Inima mea este împărţită în două. Mama mea şi EA. Ele două reprezintă şi vor reprezenta întotdeauna un întreg comasat în inima mea şi sufletul meu. Sunt singurele care prin nişte simple vorbe mă urcă la cer sau mă trântesc în lumea cruntă şi reală. Lumea mea pluteşte undeva … între cele două lumi: Cer şi Pământ. Niciodată nu am fost cu totul pe Pământ şi cu atât mai puţin în Cer. Ele sunt singurele cărora le datorez totul.

Tocmai de aceea le ofer lor şi întregii blogosfere feminine următoarea poezie scrisă din suflet de mine.

E ziua ta măicuţă scumpă
E ziua ta şi-a multora femei.
E zi naţională mamă
E ziua în-care daruri ţi-aduc ei.

Ei fii tăi pe care i-ai născut.
Ei sunt cei care te-au făcut
Să te simţi mamă şi să fii iubită,
De noi măicuţa mea grăbită.

Tu mereu spui că nu te afectează
Şi că nimic nu mai contează.
Dar ştiu că-n suflet e o luptă
Şi inima ţi-e mamă, ruptă.

E ruptă pentru că noi am plecat
Şi rar acasă am sunat.
Şi de văzut din ce în ce mai rar
Exact din luna lui gerar.

Dar mamă azi e ziua ta,
E ziua ta şi-a multora femei.
Şi inima începe-aţi exalta.
Te sună ei …

Şi pentru EA şi celelalte fete şi femei tot ce-şi doresc şi bucurii să simtă în măcar o zi … O zi din an. Să fiţi iubite, LA MULŢI ANI!

]]> http://www.marincristian.ro/e-ziua-ta-iubito-mama/feed 9 http://www.marincristian.ro/turneul-de-poker-de-la-berlin-jefuit http://www.marincristian.ro/turneul-de-poker-de-la-berlin-jefuit#comments Sun, 07 Mar 2010 01:50:36 +0000 Ciupanezul http://www.marincristian.ro/?p=3126

Da, exact aşa cum am scris. Turneul de poker care se desfăşura la Berlin în această seară a fost jefuit în mijlocul jocurilor de către 6 bărbaţi înarmaţi. Nu m-ar mira să aflăm zilele următoare că cei 6 erau de fapt români şi că aveau acasă familii de hrănit. Oricum … ceea ce o să vedeţi sunt exact clipele în care cei 6 au intrat peste jucătorii de poker ameninţându-i. Va las să vă delectaţi cu filmuleţul de mai jos.

Se tot vehiculează, din surse încă nesigure că la mijloc ar fi mâna unor oameni de culoare, pentru că ei sunt singurii care nu au fost acceptaţi în acest turneu de poker de la Berlin.

Viaţa mea este strict legată momentan de lentile. Ar fi fost şi mai bine dacă viaţa mea nu ar fi fost strict legată de aşa ceva. Povestea lor, a ochelarilor, datează din anul III de facultate. Lucram foarte mult cu computerul, ca şi astăzi de altfel, însă atunci m-am hotărât să merg să-mi fac prima mea pereche de ochelari. De ce? Pentru că eu de mic am avut probleme de genul ăsta. Nu-s miop, pot merge fără ei dar obosesc de două ori mai repede.

Povestea lor este o chestiune familială, o boală preluată din moşi strămoşi, numai că eu, în plus la această aşa numită boală sufăr şi de un anumit tip de discromatie. Astfel încât culori foarte apropiate să însemne o singură culoare, lucru aflat când mi-am făcut prima pereche de ochelari. Anul acesta trebuie să schimb a 3-a pereche de ochelari şi să sper că dioptriile au rămas cel puţin aceleaşi.

Nu o să folosesc niciodată lentile de contact însă folosesc ochelari heliomati antireflexiv cu lentilă de plastic.

P.S.: Cine ghiceste cine e in imagine primeste gratitudine nemarginita si timp de o saptamana un link in blogroll. Se exclude coltul vesel si cei care deja au asa ceva aici.

Stăteam şi meditam oare cum se va descurca prietenul meu când copilul va creşte şi va afla că există o grămadă de lucruri în jurul lui şi îmi imaginez o discuţie între tată şi fiu în timpul deplasării către grădiniţă. Aş vrea dacă se poate să vă puneţi în aceeaşi situaţie, sau dacă sunteţi şi aţi fost întrebaţi ce aţi răspuns. Voi prescurta cu T – tată şi F – fiu/fiică. Cine ştie poate vor fi gemeni. atunci e mai uşor; nu trebuie să reiei discuţia la un interval de timp.

F: Dacă Dumnezeu i-a creat pe oameni, pe Dumnezeu cine l-a creat?

T: …

F: Ce este Dumnezeu?

T: …

F: De ce doare când te loveşti?

T: …

Punctele de suspensie sunt legăturile sinaptice ale neuronilor care trosnesc şi care scot peri albi. Ţinând cont că la această vârstă copilul este ca un burete pentru informaţie şi nu-i poţi spune ceva greşit, atunci care va fi răspunsul tău?

Un titlu potrivit pentru acest articol pe care îl am în ciornă de mai bine de 4 zile nu am găsit încă un titlu adecvat. Mă gândesc că poate îi găsiţi voi un titlu, sau poate că e mai bine să rămână aşa; fără titlu. Nu am avut niciodată un articol fără titlu. Niciodată nu am fost cum am fost zilele astea. Chiar dacă se întâmpla des vara asta, când eram cu capul în nori să mi se fure telefoanele şi actele. Eram distras, eram euforic, eram altfel. Acum sunt altfel şi nu ştiu cum sunt. Cert este că articolul ăsta a fost modificat de n-spe mii de ori. Aşa, altfel … sper ca asta să fie varianta finală. Probabil că şi cei de la diacritice.com s-au săturat de accesările şi nedumeririle mele.

Să trecem la fapte totuşi, o lălăi degeaba. Sa spun exact ceea ce vroiam sa spun.

Am pentru toţi o întrebare
Cine a inventat iubirea oare?
Ştia măcar că în adâncuri doare?
Ştia sau a aflat din întâmplare?

Ştia că sufletul se-nmoaie
Precum pământul de la ploaie?
Ştia că suferinţa este grea
Şi foarte greu treci peste ea?

Vă spun ce cred! Că nu ştia.
A inventat-o şi-a lăsat-o aşa.
Să afle toţi; ca el şi ea.
Că nu-i aiurea.

Şi ce fac eu să dovedesc
Pentru persoana ce-o iubesc?
O să mut munţi şi mări din loc
Să-i dovedesc că nu-i un joc.

Să-i dovedesc că o iubesc
Fac totul să nu o rănesc.
Şi îmi cer scuze când greşesc,
E-un gest firesc.

Şi-aş face totul pentru ea
Să-i fie bine pe cărarea
Ce am ales-o amândoi
Şi nu o să dau înapoi.

Am aşteptat, aştept şi tot voi aştepta
Şi sigur o să vină clipa
Care de fiecare dată a venit
Şi telefonul sună ostenit.

Şi vreau să-ţi spun că te iubesc
Şi cum vrei tu îţi dovedesc.
Şi vreau să îţi arăt că nu gândesc;
Iubita mea nu o să te dezamăgesc.

Se pare că de ceea ce mi-e frică nu o să scap. După un scurt consult ortopedic la policlinica din spatele Regiei, genunchiul în care am căzut acum 2 zile necesită o intervenţie chirurgicală dacă ibuprofenul pe care l-au recomandat nu îşi face treaba. Momentan şi acum scările le urc şi le cobor cu foarte mare dificultate. Deplasările le fac cu mare dificultate; după cum aţi văzut şi ieri din fotografia din trafic nu pot conduce. Genunchiul stâng e rablagit total. Mi-e frică dar totuşi încerc. Încerc. Încerc să păşesc cât de cât în el şi cât mai normal.

După cum citeam câteva articole pe net, genunchiul susţine de până la 5 ori greutatea corporală. “Rănirile genunchiului în timpul activităţilor sportive devin tot mai frecvente. Dar nu trebuie să fii atlet că să ai dureri de genunchi. Accidentele de maşină se soldează de obicei şi cu leziuni la genunchi. La fel şi căzăturile. Unele dureri de genunchi provin din suprasolicitare sau ca urmare a uzurii articulaţiei, datorată vârstei. Durerile de genunchi afectează adesea persoanele în etate , de regulă din cauza osteoartritei, o boală degenerativă a căptuşelii cartilaginoase a articulaţiei, care face ca oasele să se frece unul de altul declanşând durerea.”

Da, dotări exclusiviste pentru Dacia 1307 double sided cabine. Suport GPS, bord negru – imitaţie de piele de bivoliţă, tapiţeria plafonului care s-a desprins de la accidentul de aici. În faţă indicatorul care anunţă că la Grozăveşti ÎNCĂ se mai fac lucrări la pasaj. Şi în faţă pe stânga o grămăjoară de maşini care nu au mai avut loc în parcare. Ceea ce vroiam eu să surprind şi nu am putut a fost un alt accident care a avut loc astăzi exact în aceeaşi curbă în care a avut loc accidentul de care am pomenit aici, soldat pe atunci cu o viaţă. Acum însă daunele au fost doar de ordin material. Au venit poliţişti au tras câteva măsurători şi au plecat.

Maşinile fiind duse demult la service-uri n-a mai rămas pe şosea decât o bară şi cioburile de la faruri cel mai probabil.

Oricum, curba în care se întâmplă accidentele de la Ciurel este această surprinsă în fotografia de mai sus.

P.S.: O să o duc la reparat pe vineri. Frânele sunt problema cea mai dureroasă. De-acolo şi cartea de vizită care se reflectă în parbriz.

Da, titlu care spune tot. Sunt un amator de chilipiruri, aşa am fost dintotdeauna. Îmi place să iau ceva ce merită. Tocmai de aceea mi-am făcut ieri un mic cadou şi nu să subliniez nesimţirea de aici, pur şi simplu aveam nevoie de un al doilea telefon pentru celelalte n-spe mii de numere care le am. Toţi sunt derutaţi, inclusiv, Naicu şi Boris cred – au nişte numere care momentan nu au telefon. Aseară în Regie (patria mamă a mafioţilor, drogaţilor şi combinatorilor – să nu uităm şi a oamenilor cu stil) am găsit un anunţ cu “Vând Nokia E50“.

L-am găsit la un preţ super şi am plecat spre el, bineînţeles nu cu o negociere prealabilă cum stă bine unui student. Doar nu întoarcem banii cu lopata să-i ia aerul prin camere .

Fotografia este făcută cu el, deci momentan am cu ce să surprind instantaneele de care am nevoie pentru a-mi susţine articolele pe blog.

P.S.: Încă nu am găsit un chilipir de aparat foto p-aici, dar încă mai caut.