Dispută

Un singur lucru nu-mi place în lumea asta. Cineva să-mi impună ceva. Chiar dacă lucrez la şef, nu rare sunt disputele şi certurile ca la uşa cortului pe care le port cu el. Dar toate trec nu? Cine mă vrea aşa, bine, cine nu ... adio. Vreau să am tragere de inimă când fac ceva. Nu vreau să mi se impună să fac ceva ce nu vreau să fac. Astăzi, cum şeful este în concediu, am avut conflict cu o angajată. După ce mi-am făcut treaba mi s-a spus să fac şi altceva, care intra ce-i drept în atribuţiile, dar de care nu aveam chef la momentul respectiv. S-a stârnit o dispută.

Şi dă-i şi zi, întoarce-i vorbele, etc. Te spun lu' sefu' că nu mă asculţi. Stai puţin, dar cine te-a pus pe tine şefă? De mâine pa şi la revedere nu mă mai vezi dacă tu eşti şefa. Până acum relaţiile şef-angajat nu se vedeau, brusc cum a plecat gata, ne dăm mari la apa mică. Că tu nu mă asculţi niciodată, că tu cutare, că tu nu ştiu ce ... Bun, te ascult. Încă o oră, fac ce zici, dar de mâine te invit să faci ceea ce făceam eu, că nu mai vin. Nu-s grosolan, e femeie în toată firea, are o fată de-o seamă cu mine. Nu sunt nerespectuos, dar NU-MI place să mi se IMPUNĂ. Şi am plecat foc şi pară. Am închis telefoanele şi gata.

După-amiază mi-am făcut somnul, m-am trezit şi am reflectat asupra celor întâmplate: Ce dracu' m-a apucat să mă piş contra vântului? Stai că rezolv eu situaţia. Şi deschid telefoanele. Ciudat. Nimic, nici măcar un mesaj. Hopa ... stai că nu i-a zis nimic şefului. Hai că a văzut că a greşit. Şi scuzele pe care le pregătisem le-am făcut uitate.

Ceea ce mă deranjează cel mai mult la oamenii din jurul meu este stilul de vorbire şi exprimarea în scris (la capitolul vorbire e ok - mă refer aici la pronunţie şi vorbirea corectă, fără greşeli grosolane gen: care este - în schimb la capitolul scris e praf: ŞNITER în loc de ŞNIŢEL, DANHIL în loc de DUNHILL, Croassante în loc de Croissante şi câte şi mai câte). Nu zic eu că sunt adeptul vorbirii şi scrierilor super corecte, dar când e vorba să ieşim în lume, corectează-te că rămâi la coada vacii. Eu când sunt la locul de muncă, încerc să detesionez situaţia şi fac glume, cânt, etc. chestii care te binedispune. Mă pun şi-n cap, folosesc un limbaj, mai "de la ţară" aşa (nu lipsesc apelativele: bre, matale, ţigănuşule, ţigane, tanti, mai mănânc câte o literă - ca cei între care mă învârteam până acum 8 ani) însă când e vorba de scris nu mă mai prostesc şi de multe ori fac şi treaba ei, pentru că nu suport să văd scris Haidi în loc de Heidi, KITEKAT în loc de KitKat. Incluzând şi cuvintele enumerate mai sus.

Sunt eu prea fixist sau încă mă piş contra vântului şi nu mă ud?