Sunt suporter dinamovist sunt şi utilizator prepay Orange. Această combinaţie, mi-ar fi adus astăzi 60 de SMS-uri naţionale pentru simplul fapt că Dinamo a înscris 6 goluri. Probabil că şi ceva minute în reţea. Nu ştiu exact. Cert este că tot ceea ce trebuie să faceţi (vorbim de utilizatorii Orange Prepay) este să daţi un mesaj la 321 cu numele echipei favorite. De-aici lucrurile se vor clarifica. Beneficii peste beneficii pentru suporterii dinamovişti care se deplasează prin ţară şi nu văd meciul la TV, ştiri, goluri, marcatori, etc.
Ceea ce vroiam să spun este că odată cu noul job nu am avut timp să merg la un meci al lui Dinamo, dar care nu m-a făcut să trec impasibil de eşecurile sau reuşitele sale. Plângeam, mă bucuram, comentam sau nu evoluţia jucătorilor ... însă nu am mai fost implicat în discuţiile "suportericesti" ca acum 2 ani.
Ceea ce încă îmi displace la "suporterii adevăraţi" este că nu sunt fair-play. Lupta ar trebui dusă numai în teren, prin coregrafii, prin cântece, prin orice alt mijloc decât înjurături, pumni şi picioare - inclusiv altercaţii cu Jandarmeria din care au de suferit şi alţi suporteri mai puţin "pătimaşi". Aş vrea să intrăm în rândul lumii, să privim meciurile de lângă teren, fără garduri de protecţie şi fără masive forţe de ordine.
Nu zic nu, dar şi evoluţia jucătorilor şi arbitrii şi conducătorii de club sunt un factor cheie în această confruntare dintre suporterii români. Ce-ar fi ca în viitorul cât mai apropiat să ne luăm copilul de 5 ani şi să mergem cu el la stadion povestindu-i tot ce se întâmplă pe teren fără a mai ne teme de eventualele confruntări cu forţele de ordine, fără a mai ne teme că va auzi nu ştiu ce înjurături?
Ştiu, visez frumos, dar încă sper.

în
în 




Ti-ar fi adus 60 de SMS-uri si 4 euro pentru victoria din deplasare... in schimb ti-ar fi luat 8+2*5=50 centri pentru mesajele primite la cele 8 goluri si 2 cartonase rosii.
Mi-ar fi luat doar 18 eurocenti dupa calculul tau. Inmultirea si impartirea inainte de toate. Si eu cred ca ar fi un raport bun. Tinand cont ca as fi dat aproape 3 euro pentru mesajele nationale
Mda... mea culpa (8+2)*5
Asa da dom'le.
fac 50. Dar tot e bine!
Eu ţin cu Craiova.Primesc ceva?(pofta-n cui)
Incearca sa dai mesaj si vezi ce zice
eu sunt pe abonament,dar mersi de pont
Asta e. Ia-ti si o cartela.
eu tin cu FC Şuruburi Postăvarul (Braşov) ce pot castiga?
Un complet set de chei fixe si piulite ca sa ai ce insuruba
Daca tii cu Craiova primesti doar incurajari morale... da' lasa ca oricum cat cerul va fi alb albastru voi fi deasupra tuturor... celor din liga a II-a.
Despre ce calcule vorbiti voi acolo? Se ia bani cand pierde Dinamo ca eu nu stiam
am si eu activat serviciul si e mana cereasca, pentru ca stiu mereu cand da Dinamu meu gol
Unii zic ca da, altii ca nu stiu ... acum ramane de vazut.
Iti iau 5 centi pentru fiecare mesaj care ti-l trimit la gol, cartonas, etc.
Pai mie imi trimit si acum ceva notificari. Ceva de genul: "Dinami - U Cluj info".
Pai ma baga Dinamo in faliment daca dau si iau tot cate 5-6 goluri pe meci atunci
)
Nu se modifica creditul. Eu nu aveam deloc. Au luat 4 si au dat 3. Am castigat 30 de mesaje nationale. Atat.
Eu inca incerc sa itneleg la ce folosesc camerele video amplasate pe toate stadioanele de liga 1
La recunoasterea suporterilor care rup scaune la nervi.
Care ti-a dat bani ? Borcea sau Orange...glumesc , interesanta chestiuta .CAt despre mersul pe stadion , cred ca mai avem de asteptat pana a avea stadioane civilizate ..
Asta e cu stadioanele. Asteptam. Despre bani ... momentan Orange, cand da Borcica bani la altii ca sa ia goluri.
Daca vrei stadion civilizat merci la meciurile progresului... acolo daca mergi cu inca o prietena puteti avea fiecare tribuna voastra... ca cei doi ultrasi stau la peluza.
Ciupanezule eu zic sa o lasi pe asta cu Dinamo . Te sfatuiesc eu, mergi pe Foresta Falticeni , ai bucurii mai mari !!!! Ha ha!
Nuuuu. Lasa ca momentan merge cu Dinamo.
[...] Dinamo + Orange Sat Aug 21, 2010 23:49 pm Sunt suporter dinamovist sunt şi utilizator prepay Orange. Această combinaţie, mi-ar fi adus astăzi 60 de SMS-uri naţionale pentru simplul fapt că Dinamo a înscris 6 goluri. Probabil că şi ceva minute în reţea. Nu ştiu exact. Cert este că tot ceea ce trebuie să faceţi (vorbim de utilizatorii Orange Prepay) este să [Citeşte tot [...] [...]
[...] This post was mentioned on Twitter by Ciupanezul mioritic, Ciupanezul mioritic. Ciupanezul mioritic said: Dinamo + Orange [...]