în 
Marin Cristian pe numele meu real, nascut in zona sud-estica a Romaniei, la doar 7 luni dupa dezastrul nuclear de la centrala din Chernobyl. De mic am fost mai bolnavicios asa si am stat mai mult prin spitale. Probabil si datorita radiatiilor, probabil si din cauza locului de munca pe care mama il avea in acea vreme (trebuia sa faca naveta vreo 12 km pe jos). Dar am crescut.
Aveam impliniti fix cei 3 ani cand Romania s-a decis sa puna punct sistemului comunist, tin minte doar sunetul tanchetelor pe asfaltul uscat din fata curtii si tremurul lustrelor din camera. Eram foarte fericit si mi-am dorit sa devin militar de-atunci. Nu mi-am indeplinit visul. M-am convins in liceu ca tara se indreapta catre o directie gresita.
Am prins un cutremur destul de puternic, il tin minte si acum. Eram in primul an de gradinita, aveam 4 ani. Am iesit cu totii in curte. Mama cu fratele meu care avea cateva luni, eu si tata. Ne-am pus sub bazinul din curte. A durat cateva secunde si cand am intrat in casa am ramas uimit de ceea ce s-a intamplat. O crapatura enorma pe unul din pereti. Nu pot uita nicicand clipele traite atunci.
Prima mea zi la gradinita. Ma asteptam sa fiu un Soim al Patriei, asa cum vazusem la verisoara mea. Insa regimul comunist era terminat. Perioada Soimilor era apusa, nu insa si dorinta mea. Am crezut ca totul se va schimba atunci cand voi merge la scoala.
Nu s-a schimbat, insa la scoala a fost super, mai putin limba romana, spaniola si franceza. Vroiam sa invat engleza cu toate ca stiam de la filmele subtitrate.
In clasa a opta am optat pentru profilul de mate-info deoarece aceasta industrie incepuse sa se dezvolte. Insa ce putea stii un copil care abia isi luase buletinul de la Politie? Tata avea alte planuri cu mine: PREOTIA.
Asa am ajuns la cel de-al doilea liceu de renume din judet, Al. I. Cuza pe care l-am absolvit in 2004 cu surle si trambite si o nota la Bacalaureat de 7.93. Zic eu destul de buna tinand cont de esecurile mele la Limba si Literatura Romana. 
Am optat pentru Politehnica din Bucuresti stiind si fiind convins ca voi intra la buget, doar pentru a nu ramane acasa. In plus am fost pe la toate Universitatile din Bucuresti. Am fost admis la Romano-Americana si Politehnica (dupa 2 teste trecute cu greu). Am optat pentru cea din urma, neavand o situatie materiala excelenta acasa.
Aici am descoperit internetul cu adevarat. Undeva prin 2008, cand m-am apucat sa si scriu pe marincristian.ro. Usor, usor mi-a placut partea asta cu codarea, programarea, functiile. Am luat cateva cursuri de specialitate. M-am axat mai mult pe WordPress si pot face aproape orice cu el. Imi place si mi-a placut.
Am proiecte, am site-uri, imi place in online. Singurul lucru care imi lipseste ar cam fi timpul. Insa o sa-l impart cum stiu eu mai bine. Intre freelance si viata personala.
In afara faptului ca-mi place sa traiesc viata intre cele doua extreme nu ar mai fi prea multe de spus.
Pentru mai multe informatii, poze si alte detalii ma puteti gasi pe pagina personala de sau pe .
Ne povestim acolo.
La mulţi ani, Cristian, mă bucur să te cunosc la tine acasă!
Mersi Adela, mersi. LA fel si voua. Multa sanatate.
Îmi place cum scrii. Ai un umor ce pare involuntar. Mult succes !
Asa-s eu
Frumos. Si eu am prins perioada post comunista, eram ceva mai mica ce-i drept asa ca nu-mi aduc aminte nimic, decat ca mama imi spunea ca plangeam mereu cand treceau tancuri pe bulevard. Felicitari pentru reusita la facultate, altii sunt mai lenesi asa ca mine si merg la privat.
Este prima data cind intru aici , sincer ,comunismul doar din auzite si citind pe net am mai aflat cite ceva , a fost bine , a fost rau , cred ca sint unii care trag aceste concluzii , sincer ma bucur ca am dat de blogul tau si imi place , ce scrii si citesc cu placere .
PS :Ma chinui si eu sa termin o facultate , dar cu munca si orele lipsa de la cursuri este destul de greu .
Ma bucur ca ma fac placut prin intermediul blogului. Cat despre facultate + munca, nu stiu ce muncesti, dar ... iti zic eu ca nu se prea pupa. Ocupa prea mult timp si te epuizeaza psihic. Fiind fata si studiind la drept din ceea ce am citit pe blogul tau, este cam greu, dar nu imposibil.
Din proprie experienta iti spun: Nu se merita sa pierzi facultatea din cauza muncii, dar nici sa pierzi facultatea din cauza banilor.
Ai grija si imbina-le.