Ciupanezul » Mai-altfel

Pierdut în spaţiul temporal

Ciupanezul — Sun, 05 Sep 2010 03:04:36 +0000

Pierdut în spaţiul temporal, eu stau pitit departe. Zăresc luna cu umbrele ei jucăuşe în luciul apei. Mi-e teamă să o privesc direct. Dacă îmi fură privirea? Te-aştept … tu nu vii. Mă amâni şi mă amâni. Nu-mi răspunzi la telefon. E greu, a fost greu dintotdeauna cu tine. Încerc să fac totul însă nu fac nimic. Am făcut ceva oare? Aştern pe hârtie gânduri, versuri şi ceva legat de Univers. Merg la local dar parcă nu mai e aşa cum era cu tine. Chelnerul mă întreabă dacă servesc ceva. Luna îmi zâmbeşte, stelele îşi continuă jocul.

Tu nu vii, eşti departe. Sufletul strigă, ploaia amplifică sentimentele. Plouă, îmi place, ca întotdeauna. O atmosferă super, pe fundal o melodie. Melodia noastră pe care de data asta o ascult singur. Îmi umplu nările cu parfumul unui trandafir albastru, cel care ţi-a plăcut dintotdeauna. Eşti departe … departeeee, departeeeee. Încerc să-mi înving teama şi privesc luna direct, norii se dau la o parte, stelele ce o înconjoară îmi şoptesc ceva, nu înţeleg. Mă duc mai aproape, mai aproape. Luna îmi spune că şi tu o priveşti. Măcar aşa suntem aproape. Da!Articole asemănătoare:

Se poate … încă sunt tare

Ciupanezul — Sat, 29 May 2010 23:21:44 +0000

Chiar dacă totul doare. Se poate. Şi chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj şi cad ca mort. Şi plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele, … nu mă omor. Şi încă sper, speranţa moare ultima. Şi amintirile mă dor. Ajut, şi ajutat mă vreau în viitor. La bătrâneţe oare rănile mai dor? Şi la durere fizică voi rezista, dar oare ce va face inima? Se-alină iar cu lacrima? Şi-mi tremură în mână telefonul şi-aştept … nimic! nu-i momentan odorul. Aştept … că aşteptarea-i viitorul.

Şi-n cameră se simte un parfum îmbietor, şi amintirile mă năvălesc uşor. Şi-o lacrimă îmi udă-ncet obrazul. Cu amintiri îmi şterg acum necazul şi-aştept speranţa să-mi alunge vraja.

Nu vă speriaţi nu am înnebunit! Sunt acelaşi eu cu răbufniri. Din când în când. Doar d-asta e blog.Articole asemănătoare:

Iubirea nu moare niciodată

Ciupanezul — Sat, 08 May 2010 23:04:26 +0000

Dupa indelungi cautari si dupa o pauza destul de crunta pentru el, dadu intr-un final de Rose. Ii spuse pentru prima data ca o iubeste enorm si cat de mult inseamna pentru el. Era, mai precis in data de 4 spre 5 iulie. Rose il sunase sa vada daca e ok. Discutia deviase din subiect in subiect pana cand, la un moment dat se facuse o liniste deplina. Matt, orb fiind, avea un ascutit simt al auzului. Ii auzea respiratia sacadata in casca telefonului si o intreba daca e totul ok. Raspunsul venise prompt: “Da, este totul ok. Vreau sa te intreb ceva. Se poate?”

Raspunsul era cat se poate de pozitiv. Din vocea ei cristalina, in care chipul i se oglindea usor, se putea constata cu siguranta intrebarea. Timida si dupa multa tevatura isi facuse curaj si puse intrebarea: “Dupa atata timp, in care am stat departe unul de celalalt, in care nu ne-am vazut, vreau sa stiu daca ma iubesti.” Matt, tacut la inceput, inghitea in gol. Nu-si gasea vorbele. Incerca sa indruge ceva, dar degeaba. Nimic nu iesea. Rose: “Ok, e o intrebare prosteasca, scuza-ma pentru deranj!” Matt: “Nu este nici un deranj, DA, raspunsul este, DA TE IUBESC! TE-AM IUBIT si TE VOI IUBI INTOTDEAUNA!” Si au inceput amandoi sa planga. De fericire? De emotie? De durere (totusi existau piedici in calea lor)?

Si au continuat discutia pana aproape de dimineata, cand Rose adormi cu telefonul la ureche. Isi facusera planuri de viitor, planuri in care existau ei DOI si ceilalti. Planuri in care existau si copii multi. Ce sa mai, pusesera tara la cale; insa, Matt, pentru a o revedea pe Rose trebuia sa astepte momentul potrivit si sa accepte situatia asa cum este de fapt. Sa-i spuna de fiecare data cand are ocazia, din nou, cat de mult inseamna un suflet care-i este alaturi mereu. Sa-i spuna cat de mult inseamna iubirea. Sa-i spuna tot ceea ce i se intampla. Sa-i fie alaturi.

Si niciodata, Matt, nu va renunta, la ceea ce el numeste dragoste adevarata. Niciodata Matt nu va renunta la Rose si nu se va schimba. Va ramane acelasi Matt, cu aceleasi planuri si aceeasi iubire eterna.Articole asemănătoare:

Pilda mărului

Ciupanezul — Sat, 08 May 2010 22:24:44 +0000

Câtă poftă am de un măr zemos! Să curgă zeama din el, să fie dulce şi să îmi încânte nările cu parfumul lui. Sunt atâţia ani de când nu am mai nimerit un măr bun şi sănătos. Merg în piaţă şi dau ture, mă uit, cercetez, dar încă nu am dat peste acel măr care să-mi încânte sufletul. De multe ori mi s-a întâmplat să iau unul, care pe dinafară era superb, dar înăuntru găunos, urât. Păcat. Ne înşelăm de-atâtea ori. În piaţă, în viaţă. Peste tot numai înşelăciune. Găseşti ceea ce cauţi şi când ajungi să îl descoperi, constaţi că este urât pe dinăutru, dar frumos pe dinafăra.

Uneori, când am surprize de genul ăsta, mă gândesc că şi fructele sunt la fel ca oamenii. De multe ori sunt frumoşi, dar tare găunoşi în interior. Stricaţi, otrăviti, plini de maroniul ăla spre negru, care pute tare. Dacă s-ar pune şi oameni în galantare, la fel ar fi. Toţi ne-am îngrămadi pe cei frumoşi, dar nimeni nu s-ar gândi că acasă e posibil să ai mari surprize.

Se întâmplă uneori să treci pe lângă merele mai mici şi un pic cam urâte. Pe ele nu le bagă nimeni în seamă. Stau triste pe tarabe şi aşteaptă ca cineva să îşi aplece ochii peste ele. Nimeni, dar nimeni nu le alege. Se mai găseşte câteodată un om amărât sau cineva care nu mai are timp să caute şi le alege. Atunci când a muşcat prima oara din el, a avut o mare surpriză. Parfumul mult căutat la cele frumoase, îl regăsise în merele astea stafidite, dar tare bune. Cine s-ar fi gândit că de multe ori ambalajul nu contează?

ARTICOL PRELUAT DE LA SUFLETICA.

Articole asemănătoare:

Moartea nu are week-end

Ciupanezul — Sat, 08 May 2010 19:02:51 +0000

Un week-end început cu stângul, aş putea spune. Astăzi de dimineaţă, când să ajung la serviciu, undeva în jurul orei 11:20, am văzut la intrare Poliţia şi o grămadă de jurnalişti. După ce am trecut de ei, am întrebat pe şeful de tură de la pază ce s-a întâmplat răspuns scurt: “A murit un alpinist utilitar.” A căzut exact din faţă biroului unde lucram eu. Am ajuns sus şi l-am văzut acolo, întins pe caldarâmul rece, apărat de umbra clădirilor şi a maşini de Poliţie şi IML. Lângă el, viitoarea sa soţie. Nimeni nu avea voie să intre prin faţă.

Corpul lui, căzut de la 30 de metri măsuraţi, s-a făcut franjuri şi era acoperit de o folie galbenă pe care o umfla uşor adierea vântului. Numele lui Cătălin, din ce am înţeles de la oamenii de la faţă locului, originar din Caracal în vârstă de doar 30 de ani. Făcea alpinism utilitar de ceva timp, însă corzile nu au fost asigurate, chiar de el, cum trebuia. Cert este că arhitectul clădirii nu a luat în calcul şi eventuale locuri de prindere pentru viitori alpinişti utilitari care vor spăla geamurile.

De obicei, alpiniştii care spală geamurile (în articolul viitor voi pune poze cu alpiniştii care spălau alaltăieri geamurile şi voi pune poze şi cu alpinistul care astăzi şi-a pierdut viaţa) au două corzi, una de bază şi cea de siguranţă. Însă ambele au fost prost asigurate. Vinovaţi, încă se caută … dar viaţa, o mai poate reda cineva?

Mă gândesc doar la faptul că a plecat dimineaţă de acasă, zâmbitor sau nu, calm sau agitat să-şi facă treaba şi să se-ntoarca înapoi. Dar a plecat şi nu s-a mai întors. Merge mai departe pe un alt drum, poate mult mai bun. Dar ceea ce a lăsat în urma lui se numeşte JALE, TRISTEŢE, SINGURĂTATE. Mă gândesc numai la familia lui, la părinţi, la rude. Viitoarea lui soţie a stat tot timpul cu el şi-l mângâia pe faţă. Viitorul lui cumnat se uita în gol, parcă secat de tot. Viitoarea lui soacră a căzut lângă el şi plângea în hohote. Poliţia l-a ţinut mai bine de 4 ore şi jumătate întins acolo până când, în sfârşit l-au ridicat cei de la IML.

Viaţa alpiniştilor utilitari atârnă de un fir de aţă. Orice greşeală se plăteşte cu ea, cu VIAŢA.Articole asemănătoare:

Adio

Ciupanezul — Mon, 08 Mar 2010 23:45:28 +0000

Simt, mă cufund. Vorbesc, ascult păreri, mă regăsesc. La tine mă gândesc, mă pierd. Mă pierd în amintiri. Dar amintirile nu sunt. E realitate. Eu încă te iubesc. Nu te urăsc nici măcar puţin. Te iubesc cu aceeaşi pasiune. Adio lume dragă. Visele pun stăpânire pe realitate. Lumea se năruie. Totul se prăbuşeşte în jurul meu, dar de fapt eu sunt cel prăbuşit. Aşteptare. Prietenii încearcă să mă ridice. Moralul meu zace între şinele trenului accelerat care pleacă spre tine. Spre clipele acelea. Dar prietenii încearcă să mă tragă de-acolo. Nu vreau. Rămân. Stau rezemat de stâlpul care era acolo prima dată când te-am luat de mână tremurând. Îl ştii.

Stau şi mă uit lung. Firea mea se pierde. Fantasme. Drogurile pun stăpânire pe o minte deja plină de amintiri frumoase. Degetele mele scriu ultimul mesaj pe telefon. Trenul se-apropie. Cu-aceeaşi emoţie cu care te-am luat de mână fără să-ţi car geanta înaintez către marginea peronului. 1000 de tone forţă pe un trup pe care au pus stăpânire drogurile. De ce? Pentru că sunt slab. Pentru că te iubesc. Acum văd numai alb. Lumea zbiară. Trenul are întârziere. Probabil nu va mai ajunge la tine. Probabil … … … exact ca timpul.

P.S.: Articol programat să apară într-un timp în care trăiesc.Articole asemănătoare:

E ziua ta iubito; mamă …

Ciupanezul — Mon, 08 Mar 2010 04:29:22 +0000

Da, e ziua femeii. O zi pe an în care ele, femeile au nevoie de toată atenţia de pe Pământ. Ele sunt centrul nostru, echilibrul, Ying şi Yang al zilelor noastre. În jurul a două femei se învârte viaţa mea. Inima mea este împărţită în două. Mama mea şi EA. Ele două reprezintă şi vor reprezenta întotdeauna un întreg comasat în inima mea şi sufletul meu. Sunt singurele care prin nişte simple vorbe mă urcă la cer sau mă trântesc în lumea cruntă şi reală. Lumea mea pluteşte undeva … între cele două lumi: Cer şi Pământ. Niciodată nu am fost cu totul pe Pământ şi cu atât mai puţin în Cer. Ele sunt singurele cărora le datorez totul.

Tocmai de aceea le ofer lor şi întregii blogosfere feminine următoarea poezie scrisă din suflet de mine.

E ziua ta măicuţă scumpă
E ziua ta şi-a multora femei.
E zi naţională mamă
E ziua în-care daruri ţi-aduc ei.

Ei fii tăi pe care i-ai născut.
Ei sunt cei care te-au făcut
Să te simţi mamă şi să fii iubită,
De noi măicuţa mea grăbită.

Tu mereu spui că nu te afectează
Şi că nimic nu mai contează.
Dar ştiu că-n suflet e o luptă
Şi inima ţi-e mamă, ruptă.

E ruptă pentru că noi am plecat
Şi rar acasă am sunat.
Şi de văzut din ce în ce mai rar
Exact din luna lui gerar.

Dar mamă azi e ziua ta,
E ziua ta şi-a multora femei.
Şi inima începe-aţi exalta.
Te sună ei …

Şi pentru EA şi celelalte fete şi femei tot ce-şi doresc şi bucurii să simtă în măcar o zi … O zi din an. Să fiţi iubite, LA MULŢI ANI!

Articole asemănătoare:

Fără titlu …

Ciupanezul — Fri, 05 Mar 2010 01:24:20 +0000

Un titlu potrivit pentru acest articol pe care îl am în ciornă de mai bine de 4 zile nu am găsit încă un titlu adecvat. Mă gândesc că poate îi găsiţi voi un titlu, sau poate că e mai bine să rămână aşa; fără titlu. Nu am avut niciodată un articol fără titlu. Niciodată nu am fost cum am fost zilele astea. Chiar dacă se întâmpla des vara asta, când eram cu capul în nori să mi se fure telefoanele şi actele. Eram distras, eram euforic, eram altfel. Acum sunt altfel şi nu ştiu cum sunt. Cert este că articolul ăsta a fost modificat de n-spe mii de ori. Aşa, altfel … sper ca asta să fie varianta finală. Probabil că şi cei de la diacritice.com s-au săturat de accesările şi nedumeririle mele.

Să trecem la fapte totuşi, o lălăi degeaba. Sa spun exact ceea ce vroiam sa spun.

Am pentru toţi o întrebare
Cine a inventat iubirea oare?
Ştia măcar că în adâncuri doare?
Ştia sau a aflat din întâmplare?

Ştia că sufletul se-nmoaie
Precum pământul de la ploaie?
Ştia că suferinţa este grea
Şi foarte greu treci peste ea?

Vă spun ce cred! Că nu ştia.
A inventat-o şi-a lăsat-o aşa.
Să afle toţi; ca el şi ea.
Că nu-i aiurea.

Şi ce fac eu să dovedesc
Pentru persoana ce-o iubesc?
O să mut munţi şi mări din loc
Să-i dovedesc că nu-i un joc.

Să-i dovedesc că o iubesc
Fac totul să nu o rănesc.
Şi îmi cer scuze când greşesc,
E-un gest firesc.

Şi-aş face totul pentru ea
Să-i fie bine pe cărarea
Ce am ales-o amândoi
Şi nu o să dau înapoi.

Am aşteptat, aştept şi tot voi aştepta
Şi sigur o să vină clipa
Care de fiecare dată a venit
Şi telefonul sună ostenit.

Şi vreau să-ţi spun că te iubesc
Şi cum vrei tu îţi dovedesc.
Şi vreau să îţi arăt că nu gândesc;
Iubita mea nu o să te dezamăgesc.

Articole asemănătoare:

Povestea de dragoste

Ciupanezul — Fri, 08 Jan 2010 00:45:33 +0000

Se facuse dimineata si Rose se pregatea pentru a pleca in cautarea unui alt job. Matt inca dormea si Rose se schimba intr-un colt ferit al camerei ferindu-se de ochii lui Matt. Pana sa plece Rose, cu inima stransa, la anticariatul la care lucra, il saruta pe Matt pe fruntea neteda si fara griji. Matt se trezise de la sarutul pe care Rose il lasase si inima-i batea puternic insa pleoapele si buzele ii erau totusi inchise. Ii era teama sa spuna ceva. Ramas singur, Matt rememora momentele din seara care tocmai a trecut si realiza ca s-a indragostit la prima vedere de Rose. Dar oare ea era indragostita de el? Totusi, vederea lui era un handicap, oare ea il accepta asa?

Erau niste intrebari care-i macinau sufletul. Pe la amiaza se decise sa-i trimita un SMS pe numarul de la care Rose il sunase sa-i spuna exact ceea ce simte. Inima lui batea puternic, trairile pe care le avea erau inexplicabile. Niciodata nu mai patise asa ceva. Dupa primul SMS, Rose ii raspunse si incepusera sa converseze asa. Matt era foarte incantat si pentru a afla raspunsurile ei a apelat la un bun prieten, de altfel, si vecin. Continua asa pana tarziu, in jurul orei 20:00 cand de la ea nu mai primea nici un semn.

Matt se panicase. Rose nu mai raspundea nici chiar la telefon. Se temea ca a mers prea repede si prea departe, oricum felul lui nu era cel al unui om indraznet. Nestiind prea multe despre ea isi facea 1000 de ganduri. Prietenul lui il vazuse ingrijorat si-l linisti.

- O sa vina ea, lucrurile ei sunt aici, la tine.

- O … da … ai dreptate. Asa este. Ce fraier sunt!

Dar totusi gandurile lui stateau la ea … Trairile pe care prezenta ei i le-a oferit erau incomparabile cu ceva pamantesc, era ceva supranatural.

Vroia sa o stie mereu langa el, dar nu avea curajul sa-i spuna ca o iubeste.

Intotdeauna spune lucrurilor pe nume, indiferent de consecinte. Doar asa vei afla adevarul si-ti poti face in continuare sperante.

Va urma …Articole asemănătoare:

Pentru cititorii de carte.. “Nişte răspunsuri”

Ciupanezul — Sat, 14 Nov 2009 12:00:14 +0000

Vineri s-a lansat cartea Mihaelei Rădulescu “Nişte răspunsuri”, la Neaţa cu Răzvan şi Dani, nu pot spune că sunt o admiratoare înfocată a ei, nici fană, însă cartea trebuie să recunosc este excepţională, şi cum eu sunt o romantică incurabilă mi-am dat comandă de ea imediat.

Cred că o să ajungă luni la mine, abia aştept să o răsfoiesc..

Cuvintele sunt de prisos, o recomand cu drag pentru cei mai romantici..care încă mai savurează o carte alături de o cafea dimineaţa..Articole asemănătoare: