Chiar dacă totul doare. Se poate. Şi chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj şi cad ca mort. Şi plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele, … nu mă omor. Şi încă sper, speranţa moare ultima. Şi amintirile mă dor. Ajut, şi ajutat mă vreau în viitor. La bătrâneţe oare rănile mai dor? Şi la durere fizică voi rezista, dar oare ce va face inima? Se-alină iar cu lacrima? Şi-mi tremură în mână telefonul şi-aştept … nimic! nu-i momentan odorul. Aştept … că aşteptarea-i viitorul. Citeşte tot articolul → Se poate … încă sunt tare
Dupa indelungi cautari si dupa o pauza destul de crunta pentru el, dadu intr-un final de Rose. Ii spuse pentru prima data ca o iubeste enorm si cat de mult inseamna pentru el. Era, mai precis in data de 4 spre 5 iulie. Rose il sunase sa vada daca e ok. Discutia deviase din subiect in subiect pana cand, la un moment dat se facuse o liniste deplina. Matt, orb fiind, avea un ascutit simt al auzului. Ii auzea respiratia sacadata in casca telefonului si o intreba daca e totul ok. Raspunsul venise prompt: “Da, este totul ok. Vreau sa te intreb ceva. Se poate?” Citeşte tot articolul → Iubirea nu moare niciodată
Câtă poftă am de un măr zemos! Să curgă zeama din el, să fie dulce şi să îmi încânte nările cu parfumul lui. Sunt atâţia ani de când nu am mai nimerit un măr bun şi sănătos. Merg în piaţă şi dau ture, mă uit, cercetez, dar încă nu am dat peste acel măr care să-mi încânte sufletul. De multe ori mi s-a întâmplat să iau unul, care pe dinafară era superb, dar înăuntru găunos, urât. Păcat. Ne înşelăm de-atâtea ori. În piaţă, în viaţă. Peste tot numai înşelăciune. Găseşti ceea ce cauţi şi când ajungi să îl descoperi, constaţi că este urât pe dinăutru, dar frumos pe dinafăra. Citeşte tot articolul → Pilda mărului
Un week-end început cu stângul, aş putea spune. Astăzi de dimineaţă, când să ajung la serviciu, undeva în jurul orei 11:20, am văzut la intrare Poliţia şi o grămadă de jurnalişti. După ce am trecut de ei, am întrebat pe şeful de tură de la pază ce s-a întâmplat răspuns scurt: “A murit un alpinist utilitar.” A căzut exact din faţă biroului unde lucram eu. Am ajuns sus şi l-am văzut acolo, întins pe caldarâmul rece, apărat de umbra clădirilor şi a maşini de Poliţie şi IML. Lângă el, viitoarea sa soţie. Nimeni nu avea voie să intre prin faţă. Citeşte tot articolul → Moartea nu are week-end
Simt, mă cufund. Vorbesc, ascult păreri, mă regăsesc. La tine mă gândesc, mă pierd. Mă pierd în amintiri. Dar amintirile nu sunt. E realitate. Eu încă te iubesc. Nu te urăsc nici măcar puţin. Te iubesc cu aceeaşi pasiune. Adio lume dragă. Visele pun stăpânire pe realitate. Lumea se năruie. Totul se prăbuşeşte în jurul meu, dar de fapt eu sunt cel prăbuşit. Aşteptare. Prietenii încearcă să mă ridice. Moralul meu zace între şinele trenului accelerat care pleacă spre tine. Spre clipele acelea. Dar prietenii încearcă să mă tragă de-acolo. Nu vreau. Rămân. Stau rezemat de stâlpul care era acolo prima dată când te-am luat de mână tremurând. Îl ştii. Citeşte tot articolul → Adio
Chiar dacă totul doare. Se poate. Şi chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj şi cad ca mort. Şi plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele, … nu mă omor. Şi încă sper, speranţa moare ultima. Şi amintirile mă dor. Ajut, şi ajutat mă vreau în viitor. La bătrâneţe oare rănile mai dor? Şi la durere fizică voi rezista, dar oare ce va face inima? Se-alină iar cu lacrima? Şi-mi tremură în mână telefonul şi-aştept … nimic! nu-i momentan odorul. Aştept … că aşteptarea-i viitorul. Citeşte tot articolul → Se poate … încă sunt tare
Păreri la cald: