Făceam o analiză globală a populaţiei, a ceea ce fiecare civilizaţie a lăsat în urmă. Am ajuns la o concluzie destul de uimitoare. Japonezii fac totul ca la carte, tot ceea ce creează au viaţă aproape veşnică, şi aici nu mă refer la electronice, mă refer la absolut tot ceea ce iese din mâinile lor. Mă gândesc la chinezi: ei pot copia orice, oricât de mare sau de mic este, oricât de simplu sau complex, îţi fac o replică exactă. Israelieni, palestinienii: se află în război continuu de ceva vreme încoa; ambele state vor ceea ce este al lor. Până la urmă se va ajunge la un compromis STABIL. Europenii în general se luptă să ajungă ceea ce SUA este deja de foarte mult timp.
România, care de altfel face parte din Europa, se luptă să ajungă la nivelul Spaniei, Greciei, Italiei. Dar a păşit pe nisipuri mişcătoare încă din '92 - '93 şi tot ce a mai rămas la suprafaţa este doar ciucurele fesului pe care-l poartă. Eu sper că într-o zi să o văd crescând, aşa cum ar fi vrut şi TATAIA să o vadă, vreau să intrăm în rândul lumii şi noi românii. Vreau să se spună la TV, pe toate canalele lumii, "România a inventat primul motor perpetuum din lume" şi nu "România exportă ţigani".
Când spun că lumea e prea mică, o spun în sensul figurat, deloc propriu, cu toate că titlul mai potrivit ar fi fost dilatarea timpului în funcţie de spaţiu şi dimensiune. Astăzi am aflat de la CMU Sema Park, în urma unui EKG - urmează şi analiză sângelui, că am cardiopatie ischemică. Aceaşi boală care l-a răpus pe bunicul acum 17 ani.

în
în
în 


Frumos scris, frumos spus, dar ...tragic in acelasi timp...Suntem atat de inapoiati in comparatie cu celelalte tari. C'est la vie
Oui, c'est la vie!
Nasol, imi pare rau ca analizele nu au iesit cum te-ai asteptat
Eu sincer nu ma asteptam la nimic. Nimic = asa cum sunt. Taras pe-o parte, grabis pe alta. Dar ... in viata nimic nu e cum calculezi.
Câteodată mă enervezi, fi şi tu optimist, orice se poate întâmpla, dacă doamne fereşte asta s-a întâmplat bunicului tău acum 17 ani, îmi pare rău să aflu asta, tu poţi schimba să nu fie la fel. Mai mult optimism !
Optimismul nu ma caracterizeaza. Incearca sa fii realist, totusi
Sunt destul de realist, dar tu amesteci realismul cu pesimismul, în loc să faci invers, să amesteci realismul cu optimismul, asta vreau de la tine, vezi să nu te cerţi şi cu mine la karturi !
Doamne fereste. Data trecuta vroiam sa ma dau jos si sa-i dau o casca in gura aluia. CLAR. Sunt cam slab de nervi.
"Neşte" apă peste faţă, şi îţi trece nervi şi tot !
N-ai de unde acolo
e cu bani.
Ah, bine, 2 palme peste faţă să îţi revii !
Mai rau!
Întradevăr
cred că erai roşu de nervi, bombă cu ceas 
L-am si injurat, l-am si obscenat si i-am zis si vreo doua la PIT.
Ce temperament ai
CATEGORIC!