Fix ceva de genul s-a întâmplat astăzi în jurul orei 14:50 la ieşirea din Urziceni către Bucureşti. Mă aflam într-o stare de somnolenţă până când am auzit urlete şi zbierături. Nimeni n-a păţit nimic din autobuz, însă persoanele din Opelul care a intrat în noi au suferit traume. Respectiv, dinspre drumul express care duce la Buzău, la intrarea în Bucureşti Opelul Astra venea cu viteză, peste 60km/h (stabiliţi în urma deschiderii airbagurilor). Şoferul, cu 2 ţuici la bord (alcolemie 0,25 la mie) n-avea o zgârietură. Mama lui, care era în spate nu a păţit nimic, decât o sperietură gravă.
Tatăl lui avea capul tăiat în parbriz + o mână ruptă. Culmea era că mergeau chiar la spital, iar pe podul de acolo nu se circula decât pe o bandă din cauza unui alt accident care avusese loc mai devreme. Un nene cu un jeep care venea din aceeaşi direcţie cu Opelul ne-a făcut semn să trecem, dar cel cu Opelul nu a văzut acest lucru şi a accelerat, pe jos zăpada ... şi l-a atins pe cel cu jeep-ul apoi a ricoşat în partea stânga a autobuzului după care a fost târât aproape 7 metri înapoi.
Am aşteptat 3 ore în frig să ne vină un alt transport. Măcar firma ne-a pus la dispoziţie aşa ceva, altfel ... muream îngheţaţi pe-acolo.
Îmi pare foarte rău de tatăl şoferului care a ieşit cel mai şifonat din toate cele, în rest ... şoferul ăla nu mai are ce căuta pe drumurile naţionale şi internaţionale, nici măcar treaz.

în
în
în 


Si eu am patit ieri un mic accident din care m-am ales doar cu o sperietura si am vazut altele pe drum mult mai grave...
Doamne fereşte. Trebuie să avem mare grijă indiferent de statutul nostru. Pasageri, pietoni, şoferi.
Intr-adevar conditiile meteorologice din aceasta perioada trebuie sa ne faca sa fim de doua ori mai atenti ca deobicei.
Chiar de 4-5 ori mai atenţi.
In perioada aceasta accidentele rutiere sunt ceva inevitabil, din pacate. Trebuie insa sa avem grija pentru ca ele sa fie cat mai putin grave cu putinta...cel mai nasol e ca in 90% din cazuri asta nu depinde de noi
Nu, nu-s inevitabile decât dacă vrei tu să fie aşa.
Parerile sunt impartite. Totusi, sunt unele situatii in care nu prea ai ce face, cazul tipic in care tu conduci regulamentar, si intra un bezmetic cu alcolemie peste limita normala in tine
Hmm ... situaţii de genul da, eu mă gândeam la cu totul altceva. Oricum ... chiar şi aşa ... este o chestie ce ţine de noroc. Câţi şoferi beţi sunt pe stradă şi care este probabilitatea să intre tocmai în tine? ... 0,02%? Noi am avut ghinion.
La vremea de afara, nu inteleg frate cum poti sa bei si sa fii si neatent.
Explicaţia lui: Am tăiat porcul şi ca tot românul am băut şi eu ceva.