A-nceput de ieri să cadă, câte-o frunză din copac. Astăzi timpul parcă a stat. Cerul s-a înseninat ... În viziunea mea, ăsta este începutul toamnei. Ieri, dintr-o întâmplare nefericită (care m-a pus pe drumuri) mi-a fost dat să văd încă odată peisajul creat, de acest anotimp, meleagurilor strămoşeşti. Localitatea mea de baştină este situată pe malul stâng al Ialomiţei, râu care se varsă direct în Dunăre, şi care îmi taie localitatea fix pe jumătate. Peisajul din imagine este surprins undeva în apropiere de localitatea de baştină. Este mirific şi este încă menţinut de primărie pentru a stopa alunecările de teren, de altfel foarte dese în perioada asta.
Totuşi, toamna, un anotimp aşa mirific, în care lumea îşi face provizii pentru iarnă, în care toţi locuitorii culeg roadele muncii lor de pe o vară întreagă, un anotimp în care se număra bobocii (la propriu), este un anotimp care prevesteşte venirea iernii.
Tot toamna, ţin minte, culegeam gutuile, după ce dădea prima brumă şi le înfulecam pe nerăsuflate, 1 ... 2 ... 3 ... şi ne opream. Erau aşa de innecacioase, aromate, mari, galbene, BUNE. Abia aştept să de-a bruma să merg să culeg gutuile. Dar până la brumă, lumea culege via. Fiecare ce are. Se face vinul, din strugurii care răspândeau o aromă divină când îi zdrobeam, copii fiind, în picioare.
nu alegeam niciodată să zdrobesc strugurii negrii pentru că mă făceam totuna pe mine.
Tot toamna, băteam nucii şi urcam ceea ce culegeam în podul casei la uscat pentru ca iarnă, mamaia să ne facă cozonaci şi cornuleţe. Ce vremuri ...
Toamna, ţăranii (inclusiv eu) culeg porumbul. Munca lor de-o vară, o vară nu prea prietenoasă şi nici o recoltă prea bogată. Însă atât cât este, ţăranul se mulţumeşte cu el, pentru ca mai târziu să pună pe masă o bucată de brânză de oaie şi o mămăligă fierbinte , alături cu o ulcică mare de smântână din care ne făceam de fiecare dată mustăţi.
Toamnă o să mai fie, satul nu pleacă de-acolo, eu o să mai trăiesc. Dar oare o să mă mai bucur la fel de mult de toate astea?

în
în
în 


De toate lucrurile pe care le-ai enumerat tu, m-am bucurat si eu, si ma bucur in continuare...un singur lucru imi impanzeste fericirea...curatenia generala de toamna la care ne inroleaza mama pe toti
Ohoo ... şi eu eram înrolat. Asta ţine un pic de partea horror a toamnei. Nu intrăm în detalii picante. Mereu fugeam şi ne ascundeam. Nu de alta, dar mai bine era când se ducea frate-miu să văruiască şi eu să fac orice altceva
Deci pe cuvantul meu... inainte sa inceapa ploile alea nesimtite... cica inca speram ca mai e o luna vara. Cu o zi inainte sa ploua merg eu in parc... atatea frunze cazute si uscate in cat mi-am dat seama ca toamna nu intarzie niciodata.
Ehe... frumoase amintirile tale.
Şi sper să nu rămână numai amintiri. Sper să fac asta şi la bătrâneţe, când voi fi bunic.
Oooff, mi-ai adus aminte că trebuie să plec la ţară la cules de struguri şi, bineînţeles
, la făcut de vin. Abia aştept vinul
!
Până la vin mai e şi mustul. Am omis să vorbesc despre el. Multă baftă la cules.
eu nu m-am bucurat de tot ce ai insirat tu mai sus, de, fata de oras.Insa imi aduc aminte cu placere de vacantele de la tara.Cand mergeam la rude. Doamne, pentru mine, fetita de la oras, era un adevarat festin.Mai ales seara cand o urmaream pe draguta mea matusa, care mergea sa mulga vaca, iar eu ma postam langa ea cu cana pregatita.Totusi, amintirile aerului pe care il respiram acolo, culorile care imi incantau ochii, nu or sa imi dispara niciodata din minte.
Ai dreptate, a venit toamna... la mine se simte in oase
De, bătrâneţile astea
batraneti, batraneti, insa cu memoria stau bine

povestea nu trebuia sa fie gata duminica? sau fiindca nu ai specificat care duminica te mai ascunzi dupa degete?a?
eu am simtit ca a venit toamna inca de la prima ploaie si de la primul frig.. dar e frumoasa si toamna
Toate anotimpurile sunt frumoase.
nu impartasesc deloc gandurile astea. frate s-a terminat vara. asta e ceva trist. daca ar fi numai vara sincer iti zic ca nu as plange. sa dus drq tricoul si shortul, s-a dus berea brumata la o terasa, s-a dus marea si toate gratarele de la umbra padurii. de acum nu urmeaza decat ploi, haine groase si baruri pline de tutun. mai sunt 9 luni pana la urmatoarea vara
Da, cam aşa e. Depinde de ceea ce îţi place mai mult. Tu ai revenit?
nu am revenit. inca ma bucur de ultimele zile de vara. la inceputul lunii viitoare revin in forta.
Te aşteptăm în forţă
ştim că poţi. Distracţie maximă şi cât mai plăcută zilele astea.